Despre cântăreți

De ce suntem pe scena?

Artistii…

Ce suntem si ce ne facem pe lumea asta?

Chair and Papers in Empty Theater

Avem un dar nepretuit de a face lumina in jurul nostru, suntem intr-o cautare necontenita de adevar curat, un adevar cautat, despre care a trebuit sa cercetam mult si sa iubim mult. Adevarul despre sunet, adevarul despre cum functioneaza corpul nostru, adevarul despre cine suntem cu adevarat, si cum putem sa exprimam asta intr-un mod cat mai palpabil, ca sa poata fi inteles si perceput de catre oameni. Care oameni? Cei alesi, pentru ca desi toti au capacitatea de a intelege si de a primi, prea putini isi deschid sufletul in ziua de azi, ca sa intre lumina in ei. Aleg preponderent sa se tencuiasca cu superficialitate, locuind in zone de confort pline de praf, ca nici acolo nu se deschid des geamurile. Dar pentru aceia care isi rascolesc sufletele sa inteleaga ce se afla dincolo de aparente, dincolo de palpabil si vizibil, dincolo de simturile firesti ce ni s-au dat tuturor cand am venit pe lume, pentru aceia merita sa muncim. Si sa razbim. Desigur razbim cate putin in fiecare zi, cand alegem sa facem eforturi pentru a ne cunoaste mai mult si a crea mai mult. Sau a ne insira aripile sub ochii oamenilor, pentru a le aduce aminte ca pot zbura.

Care sunt totusi responsabilitatile noastre ca artisti, in lumea de azi? Odata ce esti asezat putin mai sus decat cineva, pe o bucata sacra de lemn, o mica scena, si te afli in lumina dragastoasa a unui reflector, fie el cat de mic, lumea te priveste ca pe un datator de daruri. Absorb energia ta curata si sfanta, data de Cer, pentru a face lumea mai frumoasa. Iar tu… trebuie sa stii ca puterea aceasta ti-a fost data nu ca sa iti implinesti orgoliile, fiind doar o vedeta stralucitoare, ci pentru a misca inima divina din fiecare fiinta umana. Si daca nu poti face asta, cu tot efortul tau considerabil si ani in spate de munca, munca, munca si dedicare, dedicare, dedicare… daca esti acolo doar pentru aplauze, faima si remuneratie, neintelegand ce misiune importanta ai, mai bine cobori scarile fermecate si te asezi in public, lasand pe altul sa-si incerce nemurirea pe bucata magica de lemn.

  • Esti pe scena ca sa ii aduci aminte fiecarui om din public ca exista Dumnezeu. Ca exista o putere divina extraordinara in noi toti, de a ne transforma, de a ne crea, de a renaste in fiecare zi. Si daca nu aduci aminte, poate chiar le transmiti pentru prima data ca exista ceva mai mult decat viata lor de zi cu zi, ca merita explorat, ca trebuie iubit, ca poate fi dat mai departe…
  • Esti pe scena ca sa exprimi frumusetea ta sufleteasca prin metode pamantesti – tinutele, machiajul, accesoriile, trebuie sa completeze personajul, trebuie sa creeze povestea, trebuie sa dea viata unui mit – aici te transformi, si devii – nu joci teatru, nu intruchipezi. Orice actor minunat stie ca nu devii, ci esti.
  • Esti pe scena ca sa educi oamenii din fata ta. Asta inseamna ca tu, in procesul invatarii unei melodii, rol, text, cauti si cercetezi adanc in tine si in stiinta, ca sa faci ceva profesionist, atat de aproape de adevar incat aparitia ta este un statement. Valoarea pe care tu o dai actului artistic, calitatea vocii, a actoriei, a personalitatii, slefuita iar si iar, stiinta din spatele ei, realitatea constientizata din ea, totul se vede pe scena si totul se transmite direct in mintile celor care te urmaresc. De aceea oamenii nu mai stiu sa aprecieze cultura – pentru ca li s-a dat sa vada, sa asculte, si sa inghita numai non-valoare, superficialitate, nici un pic de adevar, ci doar stralucire inventata, pentru confirmare de sine, pentru orgoliu supra-marit si umplut de sine. Ceea ce tu construiesti in tine, ajunge ceea ce tu daruiesti. Si ceea ce tu daruiesti formeaza, metamorfozeaza, educa! De aceea, e nevoie sa fim foarte constienti de ceea ce facem, si de ceea ce daruim. Pentru ca influenteaza enorm perceptia celor din fata noastra. Si daca o face, ar fi pacat sa nu cautam divinul din noi, ca sa le aratam si lor ca il pot atinge pe cel deja existent din ei insisi.
  • Esti pe scena ca sa slujesti. Uneori, compozitorilor clasici, sau scriitorilor clasici. Uneori partitura te limiteaza, nu poti face cantecul sa te serveasca pe tine, ci toata fiinta ta il serveste pe el. Musical, opereta, opera, muzica vocal-simfonica, si de multe ori si muzica usoara, trebuie sa intre in anumite rigori impuse de compozitia initiala. Nu vedea asta ca pe o lipsire de libertate, caci ceea ce simti si starea pe care o creezi, iti apartine intru totul. Alege sa vezi asta ca pe o innobilare, ca si cum ai fost ales sa duci mai departe ceva extraordinar, care trebuie sa razbeasca schimbarilor timpurilor si cotidianului, mereu diferit.
  • Esti pe scena, dar nu esti singur – colegii de pe scena, sau din fosa, ori cei din culise care participa activ sau pasiv la numarul artistic, sunt toti parte din echipa ta. Cum stii sa interactionezi cu ei, ca sa creionezi povestea, personajul si starea, iti da puteri maiestre. Pentru ca nimic nu e mai fabulos, dupa ce ai muncit tu cu tine pentru a ajunge la adevar, decat faptul ca putem sa ajungem la adevar impreuna si il putem darui astfel, cu o putere si mai mare, si cu o iubire si mai mare.

Esti pe scena. Tu ce faci?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s